Clubul oamenilor de
afaceri din România

Cristina Nichita

Cristina  Nichita

Președinte

ASOCIATIA SURÂSUL ALBASTRU

E-mail: office@encouragepeople.ro

Telefon: 0744645304

Salvează datele în telefon:

img-fluid

Companie: ASOCIATIA SURÂSUL ALBASTRU

Domeniu activitate: Asociatie

Website: http://www.encouragepeople.ro

Membru bizz.club Iași

Despre Cristina Nichita:

 

Sunt Cristina Nichita, mamă, antreprenoare, mentor și fost politician.

 

Povestea mea începe într-un sat de lângă Iași, un loc ale cărui simplitate, autenticitate și sentiment de comunitate mi-au acompaniat ambiția pe tot parcursul vieții. Aici am învățat că responsabilitatea, dedicarea și implicarea sunt esențiale în orice activitate, fie de business, politică sau socială.

 

Pasiunea pentru frumos mi-a adus prima interacțiune cu antreprenoriatul: la începutul anilor 1990 cochetam deja cu moda și pusesem bazele unui business în domeniul comerțului cu articole vestimentare pentru femei. Am simțit dintotdeauna că pot să fiu și să fac mai mult! Deși aveam stabilitate pe plan personal și profesional, știam că visurile mele pot căpăta o cu totul altă dimensiune în străinătate. În 1992 am plecat în Germania alături de soțul meu și fetița mea de doi ani în căutarea unei vieți mai bune, una pe care România nu o promitea la acea vreme. Acest act de curaj mi-a fost pe deplin răsplătit. Am descoperit o lume complet diferită, la care m-am adaptat  și care mi-a antrenat constant determinarea și capacitatea de a-mi depăși limitele. Experiența dobândită în anii petrecuți în Germania a fost definitorie pentru cariera mea. Odată cu întoarcerea în țară, am luat-o din nou de la zero, de această dată mai pregătită și mai hotărâtă. M-am întors cu gândul să creez acasă o a doua Germania, unde există respect interuman, iubire de aproape, culoare pe străzi. Crezul meu a fost să aduc culoare în viețile celorlalți, să îi inspir pe oameni să renunțe la tristele halate industriale, să aibă curaj să își exprime visurile și emoțiile, să redescopere frumusețea uitată a vieții.

 

În 1995 am înființat în Iași una dintre primele case de modă din România: Niky Fashion, o afacere care a crescut timp de 25 de ani de la 0 la 2 milioane de Euro, de la 5 angajați în 50 mp la peste 1500 în 24 de magazine și 8 fabrici proprii și partenere la nivel național. Visul meu a trecut granițele, iar prin colecțiile Nichi Cristina Nichita (rebranduit din Niky Fashion) am cucerit prezentări și show-uri de modă naționale și internaționale, la Paris, Moscova sau Dusseldorf. Fiecare etapă de dezvoltare și maturizare a companiei a reprezentat o lecție de viață, de business și de leadership și pentru mine.

 

 

Dincolo de succes, notorietate și recunoaștere, Nichi Fashion NCN mi-a oferit oportunitatea să fiu într-un dialog permanent cu femeia. Atât în modă, cât și în proiecte sociale, inspirația mea a fost dintotdeauna femeia autentică, puternică și elegantă la orice vârstă. Pentru femeile remarcabile în diverse domenii de activitate am creat Gala „Modele feminine”, dedicată femeilor din regiunea Moldovei, adevărate modele pentru societate.

 

Ce-ar fi viața fără un lung șir de începuturi?! Cum am putea să ne depășim limitele dacă nu făcând față provocărilor?! În momentul în care fiul meu mai mic, Ștefan, a fost diagnosticat cu autism, viața a luat o nouă întorsătură. Deși știam de la 11 luni că este diferit, certitudinea diagnosticului mi-a oferit  puterea și să lupt pentru șansa unui viitor mai bun nu doar pentru el, ci și pentru alți copii cu dizabilități. Implicarea socială a venit firesc, iar din 2008 am început să îmi îndrept și mai mult atenția către proiecte sociale.

 

Capitalul de imagine pe care mi-l creasem până atunci a deschis inimi, minți și uși pentru zeci de campanii organizate de Star of Hope, ANCAAR (Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România), Salvați copiii sau Fundația Renașterea. Am avut dintotdeauna această dorință de a mai face un pas, de a ajuta mai mult. Astfel, s-a conturat povestea asociației Surâsul Albastru, care reunește terapeuți, profesioniști și voluntari în crearea și susținerea de programe de educație, îngrijire și formare pentru persoanele cu autism. Din această dorință am luat decizia să fiu vocea persoanelor cu nevoi speciale, vocea care atrage atenția că dizabilitatea nu este sinonimă cu socialul la nivel politic. În cei 4 ani de mandat ca deputat, între 2012-2016, m-am implicat într-o serie de proiecte sociale și culturale și am propus 81 de proiecte legislative, dintre care 26 aprobate și procedurate, printre care: legea economiei sociale, legea interzicerii fumatului în spațiile publice, legea voluntariatului, legea voucherelor de vacanță sau legea majorării valorii bonurilor de masă.

 

Aceste experiențe au dus la diferite etape de conștientizare, reflecție și analiză personală, la evaluarea și reevaluarea propriilor valori. În tot ce am făcut m-au ghidat iubirea și respectul față de oameni, credința în Dumnezeu și bucuria de a oferi înapoi ceea ce viața m-a învățat. Cred că trăirile, reușitele și provocările merită să fie împărtășite, iar cu acest gând am creat acest nou proiect de suflet: Encourage People.
Cursuri și acreditări:

 

  •     Master Consiliere psihosocială în probațiune mediere și securitate privată
  •     Managementul Resurselor Umane, CODECS
  •     Managementul performant, CODECS
  •     Diplomație și Politică externă, Institutul Diplomatic Român
  •     Trainer certificat, coach, teacher și speaker, Academia John Maxwell
  •     200h Hatha Yoga Teacher Training - acreditare pentru practică și predare, Yoga Academy România
Despre ASOCIATIA SURÂSUL ALBASTRU:

 

Devino ceea ce ești

MISIUNEA

Un nou mod de a fi
Encourage People este o platformă educațională creată pentru comunitate, cu sprijinul comunității. Misiunea noastră este de a-i susține pe cei care vor să facă o schimbare în viețile lor și să-și atingă potențialul în a deveni viitorii lideri și antreprenori.

VIZIUNEA

O descoperire continuă
Ne dorim ca prin această platformă să oferim antreprenorilor, managerilor, profesioniștilor și nu numai instrumentele necesare pentru a se cunoaște mai bine și pentru a realiza tot ce și-au propus în viața profesională și personală.

 

COMUNITATEA

Devii parte din poveste
Investind în tine investești în întregi comunități. Encourage People este un proiect de antreprenoriat social, iar profitul acestei organizații va fi direcționat către alte proiecte și inițiative de suport pentru persoane vulnerabile.

 

TRANSFORMAREA

O viață plină de sens
Encourage People te ghidează în călătoria spre cea mai bună versiune a ta. Prin resursele pe care ți le punem la dispoziție, traininguri, cursuri sau conferințe, ne dorim să te ajutăm să transformi intenția în acțiune și trăiești în concordanță cu valorile tale.

<< Înapoi